Prima navă cu persoane care solicită azil în Italia a ajuns în Albania. Migranții sunt transferați acolo pentru procesarea cererilor

Prima navă cu persoane care solicită azil în Italia a ajuns în Albania. Migranții sunt transferați acolo pentru procesarea cererilor
Publicat: 16/10/2024, 13:40

Miercuri a sosit în Albania o primă navă a Marinei italiene care aduce migranți către centrul special construit în acest sens în țara din Balcani.

Transferul vine pe fondul unui acord între Roma și Tirana, care prevede ca unii solicitanți de azil din Italia să fie transferați în Albania până la soluționarea cererilor acestora.

Potrivit ANSA, la bordul navei se află zece migranți din Bangladesh și șase egipteni. La doar câteva zeci de metri de portul Shëngjin, acolo unde a ancorat nava, se află centrul de primire amenajat din fonduri italiene. Acolo, migranții vor fi supuși procedurilor standard, printre care și controale medicale. În aceeași zi, ei vor fi transferați în tabăra de la Gjader, aflată la aproximativ 20 de kilometri.

Acordul dintre Italia și Albania, unul controversat

Această externalizare a procesării cererilor de azil, o premieră în Europa, a fost posibilă printr-un acord controversat semnat între Roma și Tirana în noiembrie 2023. De atunci, înțelegerea a fost criticată de mai multe ONG-uri pentru drepturile omului, care o consideră o încălcare a legislației internaționale. Acordul a fost semnat pe o perioadă de cinci ani, iar, potrivit estimărilor, Italia ar urma să plătească aproximativ 160 de milioane de euro pe an pentru trimiterea în Albania a migranților.

Acordul se referă doar la bărbați adulți interceptați de Marina Italiană sau Garda de Coastă în zona lor de căutare și salvare din apele internaționale, arată Le Figaro.

Premierul Italiei a descris acordul ca fiind unul „curajos” și s-a declarat „mândră că Italia a devenit un exemplu de urmat din acest punct de vedere”, evocând interesul guvernelor din Franța, Germania, Suedia și Marea Britanie pentru această politică de management al fluxurilor migratorii.

Cu toate acestea, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului critică dur acordul.

„Acordul Italia-Albania încalcă dreptul maritim internațional și riscă să erodeze și mai mult drepturile fundamentale ale refugiaților”, a scris marți ONG-ul SOS Humanity.

Organizația spune că „Italia reține de facto persoane care caută protecție pe teritoriul albanez fără control judiciar, ceea ce este profund inuman, și le încalcă drepturile fundamentale (…) Acest acord este o nouă strategie a unui stat membru al UE care vizează externalizarea gestionării migrației și, astfel, fuga de responsabilitate în ceea ce privește drepturile refugiaților”.

La începutul acestei săptămâni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat într-o scrisoare adresată statelor membre UE o propunere de a transfera migranții în centre de primire din țări terțe, recomandându-le țărilor UE să învețe unele „lecții” din acordul italo-albanez.

CITEȘTE ȘI:

Ursula von der Leyen vrea să schimbe legislația privind MIGRANȚII. Ce pune la cale șefa Comisiei Europene

BBC: România va primi zeci de migranți aflați în Insulele Chagos. Ce spun autoritățile de la București

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O mitralieră telecomandată, similară cu cea din filmul „Șacalul”, cu Bruce Willis, este produsă de...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Magnatul american care cheltuie milioane de dolari anual pentru a trăi veșnic, de nerecunoscut: „Fața...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
A dispărut ca prin magie: O femeie i-a păcălit pe toți membrii unui club de...
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Senatori americani cer o anchetă privind legăturile lui Elon Musk cu Rusia
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Fă-ți pufuleți acasă. E simplu și rezultatul va fi gustos
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Adriana Bahmuțeanu, din ce în ce mai afectată de faptul că nu își poate vedea...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Exercițiile fizice, în special cele de forță, antrenează și neuronii, nu doar mușchii